Galerie foto

Reuniunea internaţională regională cu tema „Implementarea TAF TSI”

Agenția Uniunii Europene pentru Căile Ferate (denumită pe scurt Agenţia) are, printre altele, sarcina de a supraveghea, evalua şi de a accelera procesul de implementare a TAF TSI (aplicații telematice pentru transportul de marfă) în statele membre ale Uniunii Europene. Activitatea de exploatare a trenurilor, a vagoanelor și a unităților intermodale pe rețeaua feroviară transeuropeană depinde de un schimb eficient de informații între administratorii de infrastructură, întreprinderile feroviare, entităţile responsabile cu întreţinerea, proprietarii de vehicule feroviare și alți prestatori de servicii. Acest schimb de informații este realizat prin implementarea și exploatarea în mod unitar a
unui sistem informatic european la care au acces întreprinderile feroviare, administratorii de infrastructură, beneficiarii transporturilor feroviare, proprietarii de vehicule feroviare, entitățile responsabile cu întreținerea. Astfel, în cadrul campaniei de diseminare a noţiunilor prezentate în Regulamentul (UE) 1305/2014 privind specificația tehnică de interoperabilitate referitoare la subsistemul „aplicații telematice pentru transportul de marfă” al sistemului feroviar din Uniunea Europeană și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 62/2006, în perioada 7 - 8 martie 2018, la solicitarea Agenţiei, s-a desfășurat în Bucureşti, la hotel Novotel, reuniunea Grupului regional de cooperare pentru implementarea TAF TSI organizată de către Agenţie şi găzduită de ASFR.

  • Ultima modificare: Joi 06 Decembrie 2018, 14:37:15.
Copyright © 2018 Informatica Feroviară, All Rights Reserved.